Arhive etichetă: Consiliul de Coordonare Nationala

Blocajul POSDRU ameninţă să se adâncească în 2013.

Fără măsuri urgente şi clare ale Guvernului, blocajul financiar din anul trecut al POSDRU ameninţă să se adâncească în anul care tocmai a început, concluzionează o analiză a PROIS Bucureşti-Ilfov, realizată pentru Consiliului de Coordonare Naţională a Pactelor.

În condiţiile austerităţii bugetare, care limitează capacitatea autorităţilor române de a asigura finanţarea acestor investiţii în 2013, a dificultăţilor acestora de a recupera fondurile de la Comisia Europeană, şi a deficitului sever acumulat în plăţile interne către beneficiari în anul 2012, asupra Programului planează spectrul subfinanţării cronice.

CCN PROIS estimează restanţe în plată faţă de beneficiari de aproximativ 1 mld. de lei la sfârşitul lui 2012, şi un necesar de aproximativ 3 mld. lei pentru acest an. Membrii Pactelor solicită, prin urmare, luarea de măsuri concrete pentru garantarea acoperirii necesarului de finanţare pentru Programul Operaţional. În caz contrar, eşecul implementării FSE în România va fi foarte greu de evitat.

Puteţi consulta documentul aici: analiza financiara posdru 2013_CCN PROIS

Protocolul de reprezentare comună a Pactelor Regionale pentru Ocupare şi Incluziune Socială

Protocol de reprezentarea comună a Pactelor Regionale pentru Ocupare și Incluziune Socială în relaţia cu Ministerul Afacerilor Europene şi Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei sociale în ceea ce priveşte implementarea POSDRU 2007-2013 şi pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene în perioada 2014-2020

Constatând unitatea de viziune a Pactelor şi identitatea, de la o Regiune la alta, a misiunii şi a rolului acestora de dezvoltare şi promovare a politicilor regionale din domeniile ocupării forţei de muncă şi a incluziunii sociale, și

Sesizând nevoia de a promova în mod unitar şi concentrat interesele de dezvoltare regionale în dialogul cu autorităţile centrale, cu precădere cu cele responsabile de implementarea POSDRU 2007-2013 şi cu structurile implicate la nivel central în programarea următorului septenal,

Noi, semnatarii acestui document, în calitate de reprezentanţi legitimi ai structurilor parteneriale regionale indicate,

1. Convenim asupra reprezentării comune a poziţiilor Pactelor regionale, în forma Consiliului de Coordonare Naţională a Pactelor Regionale pentru Ocupare şi Incluziune Socială;

2. Decidem să solicităm participarea comună a Pactelor Regionale pentru Ocupare și Incluziune Socială în structurile de elaborare, consultare şi decizie a documentelor de programare pentru perioada 2014-2020 (cf. Memorandumului Guvernului României privind aprobarea acţiunilor şi documentelor privind pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene în perioada 2014-2020 din 13 iunie 2012);

3. Persoanele desemnate pentru reprezentare şi mandatele vor fi stabilite sau, după caz, validate cu ocazia primei întruniri a Consiliului de Coordonare.

Încheiat în data de 2 iulie 2012 între reprezentanţii Pactelor Regionale pentru Ocupare şi Incluziune Socială, şi semnat la Sibiu, în data de 21 septembrie în 9 exemplare originale

protocol de reprezentare comuna a pactelor